vineri, 9 august 2013

Religie si razboi

De cateva saptamani asteptam din zi in zi sa se prabuseasca Germania. Sunt lupte salbatice in Berlin. Hitler a izbutit macar atat, sa reactualizeze destinul nibelungilor si, in ordinea mitologica, sa realizeze Ragnarök, catastrofa finala. Inca din 1934 ma intrebam cum poate o miscare politica revolutionara sa asimileze o mitologie pesimista care se termina cu necesitate in apocalipsa. Mitologia germanica pe care Hitler a incercat s-o reinvie presupune lupta finala dintre "eroi" si "monstri" care se incheie printr-o definitiva infrangere a eroilor. Cum poti cere unei natiuni sa te urmeze, asigurand-o ca, in masura in care iti intelege misiunea, ajunge la dezastru? Paradoxul acesta m-a obsedat 11 ani si, de cate ori am discutat problema hitlerismului, l-am spus ultima oara la Paris, in noiembrie 1943, lui Cocteau.

Ceea ce trebuie repetat tuturor amatorilor de mari experiente religioase este ca atat Avraam cat si Iov, dupa ce au trecut prin teribilele lor probe care definesc pt noi crestinii cele mai precise raporturi pe care omul le-a putut avea cu Dumnezeu pana la venirea Mantuitorului, atat Avraam cat si Iov s-au intors in lumea lor concreta, si-au reluat viata lor familiala de indestulari trupesti si mangaieri spirituale. Nu au renuntat la nimic, nu au abandonat nimic din tot ceea ce era aici pe pamant, desi atinsesera limita extrema a disperarii si a credintei. Mai suntem in stare noi modernii sa-i imitam? ne mai putem reintoarce in concretul istoric dupa ce am gustat din absolut? Evident ca nu, si asta mi se pare o decadere din demnitatea primordiala. "Mistica" este o inventie tardiva, a oamenilor care nu mai erau capabili sa suporte carnea alaturi de Dumnezeu, constransi sa aleaga. Privind cat de frumoasa e noaptea de la fereastra mea, m-am impacat deodata cu razboiul, cu catastrofa, cu finalul Europei pe care o cunosteam si o iubeam eu. Distrugerile razboiului au un sens, implinesc un rol in echilibrul universal. Razboiul, ca si moartea in conditia individuala corespunde celuilalt act cosmic, pe care omul il ignora sau de care se teme, regresiunea in amorful primordial, in care toate se pierd unele in altele, se topesc in unitate. Razboiul implineste acelasi rol pe alt nivel, desigur, ca si orgia. Cred ca ma numar printre putinii moderni care inteleg valoarea si necesitatea orgiei. Razboiul ii seamana, seamana unei scufundari periodice in Ape, unei Atlantide, unei mahapralaya, refacearea unitatii primitive, a haosului. De aceea zeitele orientale ale fecunditatii erau totodata si zeite ale mortii, indeosebi ale razboiului.